Media
Directia 5 a fost si este o formatie indragita de public si mass media. De 19 ani trupa este alaturi de fanii sai prin aparitii dese si concerte minunate.
Directia 5: "Dupa 2.000 de concerte, am inteles cum se desfasoara un recital"
21 Mai 2010
Directia 5 este o trupa cam de aceeaşi vârstă cu democraţia din România. Timp de aproape 20 de ani, Direcţia 5 a făcut istorie cu piese precum "Am nevoie de tine" sau "Dacă ai şti". Pe 24 mai, băieţii organizeaza un super concert la Teatrul Naţional, ocazie cu care le-am luat un interviu în care i-am întrebat despre următorul show, dar şi despre ce surprize ne pregătesc în acest an.citeste mai mult
Reteta culturala
20 Mai 2010
Cei care îndrăgesc muzica băieţilor de la Direcţia 5 sunt aşteptaţi la show-ul găzduit de Teatrul Naţional Bucureşti, luni, 24 mai, când membrii formaţiei vor susţine cel de-al doilea concert de promovare al noului album, "Romantic". Compilaţia însumează un număr de 12 piese, dar conţine şi 4 înregistrări video din concertele live pe care Direcţia 5 le-a avut în Bucureşti şi ţară.citeste mai multSerban Huidu, fan al Directiei 5
20 Mai 2010
Saptamana trecuta, la TNB, zeci de tineri au asteptat cu sufletul la gura concertul Directia 5, in cadrul caruia a fost lansat cel de-al 19-lea album al trupei: Romantic.citeste mai multRomantic! De la Directia 5
11 Mai 2010
Ai un loc în lumea noastră, au spus băieţii de la Direcţia 5 aseară, la Teatrul Naţional Bucureşti.
citeste mai multDirectia 5 - Spectacol la Teatrul National
11 Mai 2010
Luni, 10 mai, ora 19:30. In fata Teatrului National din capitala, cupluri de tineri indragostiti asteptau cu nerabdare concertul Directia 5. Lansarea albumului "Romantic" nu putea sa aiba loc intr-un cadru mai potrivit decat cel asigurat de atmosfera intima a salii mari a Teatrului National.
citeste mai multDirectia 5 - „Romantic"
6 Mai 2010
După 19 ani de cântece de dragoste, îndrăgita formaţie Direcţia 5 va susţine un concert cu ocazia lansării noului album, "Romantic". Evenimentul va avea loc la Teatrul Naţional Bucureşti, în data de 10 mai, la ora 19.30.citeste mai multBotosani: Mii de botosaneni s-au distrat aseara cu Directia 5 si Bad Boys Blue
24 Aprilie 2010
Concertul din Piaţa Revoluţiei a scos din case 6000 de botoşăneni. Botoşăneni de toate vârstele au petrecut o seară de-a dreptul incediară la concertul trupelor Direcţia 5 şi Bad Boys Blue. Prima zi de spectacole s-a încheiat aproape de miezul nopţii cu un frumos foc de artificii.citeste mai mult“Directia 5”, in concert pe 10 mai
22 Aprilie 2010
"Directia 5" lanseaza un nou album, cu doua concerte la Teatrul National, pe 10 si 24 mai. "Romantic", cel de-al 19-lea album al trupei, "este un disc imprimat dintr-o singura inspiratie, cu sunete naturale, fara sintetizator.citeste mai multDirectia 5 se lanseaza romantic
21 Aprilie 2010
De 19 ani pe piaţa muzicală din România, trupa Direcţia 5 lansează cel de-al 19-lea album din carieră, "Romantic".citeste mai multDirectia 5 lanseaza un nou album
14 aprilie 2010
Directia 5 va urca pe 10 si 24 mai pe scena Teatrului National Bucuresti (TNB) pentru a sustine doua concerte de lansare a noului album "Romantic".citeste mai multDirectia 5 - Muzica naturala
12 aprilie 2010
Ce presupune asta? Nu vorbim de vreun curent eco sau de instrumente reciclabile, ci de noul album al celor de la Directia 5. "Romantic" este un disc imprimat dintr-o singura inspiratie, cu sunete naturale, fara sintetizator.citeste mai mult
Directia 5, doua concerte de lansare
30 martie 2010
Trupa Directia 5 va sustine, pe 10 si pe 24 mai, de la orele 19.30, la Teatrul National Bucuresti, doua concerte de lansare a noului album "Romantic".citeste mai multDirectia5.com, un website modern si interactiv (Avantaj Net Interactive)
17 martie 2010
Cea mai de succes trupa rock din Romania, Directia 5, a lansat o provocare echipei Avantaj Net Interactive: un website modern, nonconformist, interactiv si in pas cu noile tendinte de "social networking" la nivel national si international.citeste mai multDirectia 5 la Sala Palatului - Declaratie de dragoste pentru 4000 de romantici
14 februarie 2010
Dupa venirea in grup a solistului Cristi Enache, Directia 5 a gasit reteta succesului garantat: cantece de iubire, compuse din suflet, interpretate simplu si fara inflorituri inutile. In felul asta, Directia 5 si-a castigat cohorte de fani care au venit in mod constant la concertele lor.citeste mai multConcert Directia 5, traditie de Ziua Indragostitilor
14 februarie 2010
Solistul Cristi Enache, basistul Marian Ionescu, chitaristul Niculae Damalan si bateristul Marius Keseri au dezvaluit pentru "Adevarul de Seara" care vor fi surprizele show-ului de la Sala Palatului.citeste mai mult
Directia 5, romantici de 19 ani
14 februarie 2010
"Poate tu" este piesa cu care Directia 5 va incepe deschide concertul la ora 19.30, in aceasta seara, pe scena de la Sala Palatului si vor continua cu "Cineva te asteapta/ Cineva te iarta/ Cineva te accepta aşa".
citeste mai multBucuresti: D'ale amorului cu Directia 5
14 februarie 2010
Cu un sound care s-a pastrat proaspat timp de 19 ani, cat are formatia, artistii au ridicat sala in picioare si au debordat de energie. Iubirile, nefericirile, obsesiile si bucuriile vietii au fost "impachetate" intr-o declaratie de dragoste cu 25 de hituri daruită fanilor, aseara, la Sala Palatului.
citeste mai multCea mai frumoasa "Declaratie de dragoste" de la Directia 5, de Ziua Indragostitilor!
10 februarie 2010
Trupa Directia 5 te invita duminica, 14 februarie, de Valentine's Day, la Sala Palatului, pentru un concert-cadou de Ziua Indragostitilor! Directia 5 va interpreta cele mai romantice cantece scrise pe parcursul carierei, iar evenimentul va coincide si cu lansarea noului album "Declaratie de Dragoste".citeste mai multDirectia 5 a incins atmosfera din Silver Church
27 aprilie 2009
Userii Apropo.ro, care nu au reusit sa ajunga vineri seara in clubul Silver Church din capitala au urmarit LIVE concertul "Directia 5 & Friends".citeste mai multDirectia 5 ti-a cantat in direct pe Apropo.ro
23 aprilie 2009
Vineri (24 aprilie) de la ora 22, intra pe Apropo.ro pentru a urmari concertul Directia 5, transmis in direct din clubul Silver Church.citeste mai multTrupa Directia 5 a cantat din nou LIVE pe Apropo.ro
27 mai 2009
Apropo.ro a transmis LIVE concertul Directia 5, din The Silver Church, din data de 28 mai.citeste mai multDirectia 5 intampina primavara cu "Emotii"
21 februarie 2009
Directia 5 daruieste fanelor cel mai frumos martisor: mult-asteptatul album "Emotii". Concertul de lansare al discului va avea loc pe 2 martie in sala mare a Teatrului National din Bucuresti.citeste mai mult
Directia 5 a petrecut alaturi de fani la Sala Palatului
20 octombrie 2008
Vineri seara fanii "Directia 5" au avut parte de un show incendiar! Asa cum au promis, Marian Ionescu (bass, liderul formatiei), Cristi Enache (voce), Niculae Damalan (chitara) si Marius Keseri (tobe), si-au sarbatorit majoratul in stil mare.citeste mai multAstazi e ziua ta... Marian Ionescu
24 octombrie 2009
Marian Ionescu, liderul Directia 5, implineste maine 47 de ani. Jurnalul Naţional ii urează "La multi ani!".citeste mai mult
Omul zilei: Marian Ionescu
18 octombrie 2008
Despre Directia 5 se poate spune ca este cea mai longeviva formatie in ceea ce priveste topul preferintelor publicului din Romania, reusind sa se reinventeze mereu.citeste mai mult
Noul album Directia 5, " Ambiental cosmic"
4 iulie 2008
PRIMA AUDIŢIE ● Jurnalul National ofera cititorilor inca un concept. Dupa succesul avut cu "Ambiental", care a adus formatiei Directia 5 Discul de Aur, Marian Ionescu & Co. au inregistrat "Ambiental Cosmic". Acest material discografic, ce contine doua piese interpretate in duet de Irina Iordachescu si Cristi Enache, este un nou concept realizat de Jurnalul National.citeste mai mult
35 de povesti de iubire o iau în Directia 5
3 FEBRUARIE 2008
Indragostiti de pretutindeni, apucati-va de scris! Povestiti cu har istoria iubirii voastre si puteti avea surpriza ca ea sa fie adusa la cunostinta întregii lumi.citeste mai mult
Muzica - Directia 5
24 octombrie 2006
Simon Le Bon si Roger Taylor au fost impresionati de romaniciteste mai mult
Zoom interviu Directia 5
5 decembrie 2009
Directia 5 a cantat recent la Diesel Club in Cluj. Prin amabilitatea conducerii clubului, am putut realiza acest interviu cuciteste mai mult
Nicu Damalan (chitara solo)
Marius Keseri (baterie)
Direcţia 5 face declaraţii de Valentine's Day
25 ianuarie 2010
Ce i-ai darui persoanei iubite de Valentine's Day? Orice idee ai avea, muzica va fi intotdeauna un mod de exprimare a iubirii!citeste mai mult
Impresarul trupei simte efectele crizei financiare
8 februarie 2010
Traverseaza tara in lung si-n lat, fiind solicitati la concerte, dar iata ca artistii de la Directia 5 nu se tem sa admita ca recesiunea si-a spus cuvântul si in industria muzicala.citeste mai mult
Castigatorii celor 40 de invitatii duble la concertul Directia 5!
12 februarie 2010
Concert Directia 5 de Valentine's Day.citeste mai mult
Concert Directia 5 de Valentine's Day
12 ianuarien2010
14 februarie, Sala Palatului.citeste mai mult
Urca pe scena alaturi de Directia 5!
1 martie 2010
Ai acum sansa sa urci pe scena alaturi de Directia 5 pentru a participa la primul lor concert acustic!citeste mai multAm ales castigatorii concursului - Urca pe scena cu Directia 5!
20 octombrie 2009
Pentru ca evenimentul se apropie cu pasi repezi, am ales cei 10 castigatori ai concursului lansat saptamana trecuta.citeste mai multDirectia 5, in concert la Timisoara
8 martie 2010
Declaratie de dragoste de la Directia 5!
citeste mai multViziune panoramica - 200 de fani pe scena alaturi de Directia 5
14 octombrie 2009
Cat Music/Media Services organizeaza pe 22 octombrie la Sala Palatului incepand cu orele 19.30, inegalabilul concert Directia 5 - Panoramic.
citeste mai multDirectia 5 a primit trofeul Discul de Aur
17 octombrie 2007
Una dintre cele mai apreciate trupe pop-rock din Romania la ora actuala, Directia 5, a fost premiata cu Discul de Aur pentru albumul "Ambiental". Decernarea trofeului a avut loc in cadrul emisiunii "Danut SRL".
citeste mai multSkol lanseaza in premiera albumul "Best of Directia 5"
4 iunie 2009
Directia 5, una dintre cele mai apreciate trupe din Romania, a lansat pe piata romaneasca un nou consumatorii berii Skol vor putea savura 15 dintre cele mai bune piese ale trupei Directia 5.
citeste mai multDirectia 5 - cantare cu portile deschise, duminica, la Sala Polivalenta
25 noiembrie 2008
In inchiderea turneului de tenis Masters Romania, va avea loc duminica 30 noiembrie, ora 19, la Sala Polivalenta, un concert extraordinar Directia 5, in deschiderea caruia va canta trupa Replik.
citeste mai multDirectia 5 implineste 19 ani de cariera
1 septembrie 2009
Cu ocazia implinirii a 19 ani de activitate, Directia 5 va sustine un concert aniversar toamna aceasta.
citeste mai multConcurs inedit - Directia 5
5 februarie 2008
Formatia Directia 5 ne surprinde din nou prin concursul ce il organizeaza pentru toti cei care se iubesc si vor sa isi faca publica dragostea, si al carui premiu este publicarea a 35 de povesti de iubire in cartea dedicata componentilor trupei .
citeste mai multZoom. INTERVIU. Directia 5. Acum 10 ani
9 septembrie 2009
Primul meu interviu cu Directia 5. Marian Ionescu (bass, clape. fondator) - Nicu Damalan (chitara) - Cristi Enache (voce) - Marius Keseri (tobe). Cluj. Expo Transilvania. 13.12.1999
citeste mai multCe înseamnă un interviu cu Direcţia 5?
29 martie 2009
Concertul care a avut loc joi seara in Clubul Monday din Oradea, sustinut de Directia 5 face parte din turneul de promovare al albumului "Aniversare". In urma cu aproximativ o luna de zile, formatia a mai avut o cantare si in Cluj, in clubul Diesel. La pauza spectacolului, baietii au oferit un interviu pentru un post de televiziune local.
citeste mai mult

